Explicațiile senatorului PSD Brăiloiu, acuzat că a înjurat o senatoare și i-a spus „Prințesă”, iar despre ziariști a spus că sunt „ciobani”. VIDEO

Publicat: 21/12/2017, 20:40

Întrebat dacă a înjurat-o pe Florina Presadă, Brăiloiu a negat. „I-am urat >, ceea ce e frumos și elegant, nu? De Crăciun, se zice că trebuie să fim mai buni. Crăciunul durează două zile, după aceea mai vedem. Dacă știți dumneavoastră altă replica, vorbiți cu dumneaei. Nu am de ce să-i cer scuze”, a precizat senatorul PSD.

Totodată, Brăiloiu a susținut că nu a folosit apelativul „prințesă” și nici nu a înjurat-o.

„Eu sunt întotdeauna un gentleman, și este sub demnitatea mea de bărbat să jignesc o femeie. Nu, nu am în vocabular așa ceva”,a adăugat Brăiloiu.

Întrebat dacă a fost gentleman și când i-a numit „ciobani” pe jurnaliști, senatorul PSD a spus că nu i-a numit astfel.

„Era un domn operator, nici măcar nu era jurnalist. Era cu un trepied care m-a lovit peste picioar foarte tare, a trebuit chiar să merg la o mică intervenție chirurgicală”, a subliniat Brăiloiu.

Senatorul USR, Florina Presadă, a declarat joi, că senatorul PSD, Liviu Brăiloiu, a înjurat-o în plenul Senatului, când a împărțit cartea „Ferma Animalelor”, adăugând că îi va face o plângere la Biroul Permanent al Senatului.

Aceasta a confirmat că Brăiloiu i-a spus „Prințeso, sugi …”

„Ceea ce a spus domnul Brăiloiu nu poate fi reprodus. Pot să vă relatez, în schimb, contextul. Și anume, noi, membrii grupului senatorial al USR ofeream cărți membrilor Senatului de la PSD. Este vorba despre „Ferma Animalelor”, de George Orwell. O serie de senatori PSD au aruncat cărțile pe jos, mă refer la doamna Ecaterina Andronescu, domnul Bodog, chiar doamna Arcan, de asemenea. Iar domnul Brăiloiu, vizibil deranjat de acest gest, a început să mă insulte și să mă injure. Nu este prima dată, voi face o plângere împotriva dumnealui la Biroul Permanent, unde există un Regulament al Senatului care trebuie respectat. Am cerut în acel moment domnului Manda, care era președinte de ședință, să suspende ședința, însă a refuzat să facă acest lucru”, a susținut Presadă la Parlament.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Analiza lui Traian Băsescu pentru prezidențiale. Ce s-ar întâmpla dacă Ciolacu și Ciucă ar fi...
Oana Roman s-a săturat de singurătate şi a dat anunţ matrimonial: 'Caut...'
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
România a fost lovită de un cutremur azi-noapte! Unde s-a resimțit seismul și ce magnitudine...
Ele îi ţin în formă pe jucătorii de la Naţionala României. Clasamentul celor mai frumoase...
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
Vor să interzică definitiv în UE. Produsul care dispare complet din România: Sunt vieți în...
Andrei Voica, câștigătorul Masterchef 2015, a ajuns bucătarul Naționalei României la Euro 2024
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Locuința de vis a Ancăi Serea, distrusă de furtuna violentă din Capitală: ”Nu știu dacă...
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă...
Adevărata poveste a lui Pocahontas
×